Omuletii Verzi » 2010 » May

etajul 21

1

Category : Eco Eveniment, EcoTendinte, Evenimente, Uncategorized

Ieri am privit Bucureştiul de sus. Sunt puţine locuri care permit asta. Şi probabil niciunul care se adresează publicului larg. Dar o dată am auzit că se poate admira priveliştea de pe Hotel Intercontinental, menţionând un interes pentru spa sau piscină, care se află la ultimul etaj. Cu un etaj mai jos sunt sălile de conferinţă. Acolo am fost şi noi, la etajul 21, de unde ne-ar fi plăcut dă vedem mai multe spaţii verzi privind spre oraş, dar unde am găsit enorm de multe idei şi iniţiative verzi în cadrul CSR’10, respectiv conferinţa internaţională de responsabilitate socială corporatistă CSR’10 ‘PULLING IN THE RIGHT DIRECTION’, editia a 5-a.
S-a discutat despre responsabilitatea socială în mediul de lucru, proiecte sustenabile iniţiate de diverse companii, proiecte care au ajuns să fie numite „de referinţă” pentru România.
Totodată s-a menţionat de mai multe ori termenul greenwashing, care îi acuză pe cei care folosesc fals elementele „green”, de exemplu companii care susţin că adoptă o anumită strategie pentru a ajuta mediul, dar au ca scop doar reducerea costurilor.
Cât despre noi, am apărut ca un element surpriză la sfârşitul primei sesiuni de azi. Am fost foarte bine primiţi şi aplaudaţi, dar de fapt, oricum ar fi fost, cum să nu ne simţim minunat între toţi acei oameni care sunt nu doar interesaţi, ci de-a dreptul pasionaţi de mediul înconjurător.

Şi, brusc, şi oraşul a părut mai verde

final de saptamana VerDEEE

Category : Evenimente, Reciclare

Dupa cum spuneam si pe FaceBook, vineri iar nu am avut stare. Ca atare ne-am dus sa dam o mana de ajutor lui Sorin Oprescu la lansarea campaniei “ACTIUNEA VerDEEE!”, care este o parte din programul ecologic al Primariei Capitalei. Campania a vizat colectarea deseurilor electice, electronice si electrocasnice pe durata a doua zile:  15 si 16 mai.

Acest program a fost sustinut si de cu toti operatorii de salubrizare din Bucuresti: Romprest, Supercom, Rosal, Rebu si Urban si impreuna cu asociatiile Environ si Recolamp.

Vineri, la lansarea campaniei ne-am revazut cu dom’Primar, am schimbat cateva cuvinte cu prietenii care au facut curatenia si ne-am lasati prinsi in mrejele fetelor de la Shell.

Suntem bucurosi ca am mai aduagat o campanie de coelctare, dar putin tristi pt ca a durat numai doua zile. Speram insa ca domnul Oprescu si Asociatiile de profil sa continue actiunile cu carácter ecologist si sa mai urmeze asemenea zile de “curatenie”.

9 mai ploios, european si verde

1

Category : Eco Eveniment, EcoTendinte, Evenimente

Omuletii Verzi au ales sa sarbatoreasca Ziua Europei dar si Editia 2010 a programului Capitala Creste Verde alaturi de primarul Sorin Oprescu. Suntem prieteni vechi, inca de la Capitala Creste Verde 2009. Asa ca am facut in ciuda ploii si am dansat prin Parcul Izvor la inaugurarea oficiala a “Parlamentului Copiilor”. Acest spatiu de joaca a fost amplasat cu cateva saptamani in urma in Parcul Izvor, iar când vremea este frumoasa, reprezinta principala atracţie pentru zeci de copii care viziteaza parcul. Locul de joacă a fost amenajat de Primăria Capitalei pe o suprafaţă de 2.400 de metri pătraţi din Parcul Izvor. La amenajarea „Parlamentul Copiilor” s-a ţinut cont şi de nevoile copiilor cu dizabilităţi, prin montarea de leagăne speciale.
Din parcul Izvor am fugit catre zona Parcului Gradina Icoanei, unde in prezenta ambasadorilor acreditati la Bucuresti, Sorin Oprescu a inaugurat zona pietonala Arthur Verona (strada Arthur Verona de la intersectia cu Jean Louis Calderon pana la Piateta Bisericii Anglicane).
Ne-a placut jumatatea de duminica petrecuta cu Sorin Oprescu, ne plac si ii sustinem initiativele verzi si va incurajam si pe voi sa faceti la fel.
Ziua de duminica s-a incheiat, la fel si micul nostru update.
Hapciuuuuu !!!!!

Reduce, Reuse, Recycle

Category : Eco World Wide, Uncategorized

Am tot ascultat astăzi un cântec care se află de departe printre preferatele noastre. Nu doar fiindcă tema e eco, dar pentru că Jack Johnson e un artist ieşit din comun. Am selectat mai jos o parte dintre versuri, pe care ar trebui să le fredonăm mai des şi mai mulţi. Ascultaţi un cântec despre un număr magic.
Enjoy!

Reduce, Reuse, Recycle
If you’re going to the market to buy some juice
You’ve got to bring your own bags and you learn to reduce your waste
And if your brother or your sister’s got some cool clothes
You could try them on before you buy some more of those
Reuse, we’ve got to learn to reuse
And if the first two R’s don’t work out
And if you’ve got to make some trash
Don’t throw it out
Recycle, we’ve got to learn to recycle,
We’ve got to learn to
Reduce, Reuse, Recycle

Premium Wordpress Plugin