Omuletii Verzi » 2013 » March

OMS cere siguranta pentru pietoni si biciclisti

Category : Uncategorized

Pe 23 martie, 4.000 de biciclisti au iesit pe strazile din Bucuresti pentru a atrage atentia asupra problemelor de trafic si infrastructura cu care se confrunta in oras.
A fost cel mai mare protest de acest tip al biciclistilor, iar doleantele lor nu sunt deloc intamplatoare daca privim contextul mai larg.
Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a cerut tuturor statelor sa garanteze, prin lege, securitatea rutiera pentru pietoni, biciclisti si motociclisti.
Asta in contextul in care ultimul raport al OMS, din 2010, arata ca au pierit in accidente rutiere 1,24 milioane de oameni, dintre care mai mult de un sfert sunt pietoni sau biciclisti.
Potrivit datelor OMS, 60% din victimele din trafic au varste cuprinse intre 15 si 44 de ani, 3 din 4 victime sunt barbati, accidentele rutiere fiind prima cauza de deces la persoanele cu varsta intre 15 si 29 de ani.
Doar 28 de tari au adoptat o legislatie rutiera care impune reglementarea vitezei, centura de siguranta, casca de protectie sau locurile destinate special copiilor.
In plus, 59 de tari au limitat viteza la 50km/h, in oras, in timp ce 89 de tari au stabilit limita alcoolemiei la cel putin 0,05g/l, se arata in acelasi raport al OMS.
Daca nu vor fi luate masuri ferme, in 20 de ani accidentele de circulatie vor reprezenta cea de-a cincea cauza de deces, la nivel mondial, inaintea tuberculozei si a sida, avertizeaza OMS, care sustine ca, in prezent, cele mai sigure tari din lume, in privinta traficului, sunt Suedia, Marea Britanie si Tarile de Jos.

Studiu: poluarea din trafic e cauza a 14% din cazurile de astm la copii

Category : Uncategorized

Poluarea generata de trafic este resposanbila pentru 14% din cazurile de astm la copii, arata rezultatele unui nou studiu.
Concluziile studiului vin ca urmare a coroborarii datelor unor cercetari pe traficul din SUA si problemele generate in sudul statului California, cu date privind viata copiilor care locuiesc in tipare urbane similare, dar in zece orase europene.
„Cand am comparat rezultatele cu cele ale unor studii epidemiologice despre efectele expunerii la noxele din trafic, am descoperit ca aceasta expunere este un factor relevant care contribuie la aparitia acestei boli cronice, astmul”, a explicat Laura Perez, autor principal al studiului, potrivit Discovery News.
Autorii studiului admit ca situatia din SUA este diferita fata de Europa – tipul de poluare, mai exact, este diferit, pentru ca un procent mare din masinile europene sunt diesel si pentru ca exista si alte standarde de protectie a mediului.
In 2010, un raport al Health Effects Institute din Boston, SUA, a descoperit dovezi suficiente pentru concluzia ca poluarea generata de trafic declanseaza simptome de astm.
Raportul sustinea ca zona cea mai mare de impact se situeaza la 300–500 de metri distanta de autostrazi si drumuri principale.
Asta inseamna ca in America de Nord 30-45% din populatie este expusa riscului.
Astmul nu este singura afectiune cauzata de acest tip de poluare. Printre alte afectiuni stimulate de poluarea din trafic se numara si bronsita si bolile cardiovasculare.

Noi norme pentru emisiile de CO2 pentru industria IT & C

Category : Uncategorized

In curand, cand veti cumpara un nou laptop, veti putea face si o alegere ecologica, nu numai una tehnica.
Comisia Europeana are in curs de elaborare un plan de instrumente standardizate de masurare a emisiilor de carbon din sectorul IT & C, care va permite consumatorilor sa compare impactul asupra mediului al produselor cumparate.
Aproape 30 de mari producatori de tehnologie colaboreaza cu UE, testand 10 sandarde si metodologii internationale de masurare a amprentei de carbon ale produselor lor.
Comisia a anuntat ca in urmatoarele luni va stabili cea mai buna modalitate de a se asigura ca producatorii tech utilizeaza noile standarde de raportare ale emisiilor.
Sectorul IT&C este responsabil de 4% din cantitatea totala a emisiilor de carbon din UE.
Anuntul CE a venit in acelasi timp cu lansarea raportului Spania 20.20, care arata ca utilizarea unor sisteme eficiente de IT&C ar contribui la reducerea emisiilor cu peste 36 de milioane de tone pana in 2020.

Traficul ilegal de maimute, mai greu de controlat ca cel de droguri

Category : Uncategorized

Un raport al Programului de Mediu al Organizatiei Natiunilor Unite (UNEP) estimeaza ca 3.000 de maimute mari sunt capturare anual, ilegal, in lume si vandute ca animale de companie sau atractii turistice.
Traficul cu cimpanzei , gorile sau urangutani este controlat de mari grupari infractionale, care se imbogateasc, in detrimentul comunitatilor sarace, scrie The Guardian.
Iar profiturile obtinute sunt la fel de mari ca cele obtinute din traficul cu arme sau droguri.
Raportul UNEP estimeaza ca cel putin 22.218 maimute de mari dimensiuni au „disparut” din libertate din 2005 incoace – fie au murit in timpul actiunilor de vanatoare, fie au fost vandute, fie au murit in captivitate.
In acest interval de timp, numai 27 de arestari au fost inregistrate in Africa si Asia pentru trafic cu maimute de mari dimensiuni, iar un sfert din cei arestati nici macar nu au fost judecati.
Acelasi raport arata ca profiturile obtinute din acest tip de comert sunt foarte ridicate: cimpanzeii si urangutanii (cele mai traficate specii de maimute uriase) se vand si pentru mii de dolari exemplarul, iar gorilele, pentru sute de mii de dolari.
Retelele infractionale se imbogatesc de pe urma traficului, in vreme ce comunitatile locale raman sarace (chiar daca sunt folosite pentru detectarea si prinderea maimutelor), iar padurile sunt afectate de scaderea numarului de maimute.

Produsele cosmetice testate pe animale nu mai pot fi vandute in tarile UE

Category : Uncategorized

Din 12 martie, produsele cosmetice testate pe animale nu mai pot fi comercializate in UE, dupa ce a intrat in vigoare interdictia care elimina aceste practici.
Aceasta data reprezenta ultimul termen-limita din procesul de eliminare treptata a testarii pe animale pentru produsele cosmetice in Europa.
Comisia Europeana a examinat impactul interdictiei de comercializare si considera ca exista motive imperioase pentru punerea in aplicare a acesteia.
Acest lucru este in consens cu convingerea ferma a multor cetateni europeni: dezvoltarea produselor cosmetice nu justifica testarea pe animale, potrivit unui anunt oficial al insitutiei.
Efortul de a gasi metode alternative va continua, deoarece inlocuirea integrala a testarii pe animale cu astfel de metode nu este inca posibila.
In perioada 2007 – 2011, Comisia a alocat aproximativ 238 de milioane euro acestui tip de cercetare.
De asemenea, industria produselor cosmetice a contribuit și ea prin cofinantarea cu 25 de milioane euro a initiativei de cercetare numite Safety Evaluation Ultimately Replacing Animal Testing.

Romania consuma de 2,5 ori mai multa energie decat media europeana

Category : Uncategorized

Un studiu recent al Asociatiei Romane pentru Promovarea Eficientei Energetice (ARPEE) arata ca Romania consuma de 2,5 ori mai multa energie pe unitatea deprodus intern brut (PIB) decat media din Uniunea Europeana.
Concluziile acestui studiu nu fac decat sa confirme ceea ce stiam deja, si anume ca la capitolul eficienta energetica Romania ramane departe de standardele europene.
ARPEE crede ca Romania isi poate reduce cu pana la 11,7 milioane tone echivalent petrol (tep), consumul energetic pana in 2025, daca va introduce masuri de eficienta energetica.
Mai mult, Romania poate sustine o crestere a produsului intern brut de 4%-6%, intre 5 si 7 miliarde de euro, fara consum suplimentar de energie, prin valorificarea potentialului de imbunatatire a eficientei energetice intre 2010 si 2020.
Acest rezultat ar permite intarirea securitatii energetice a tarii si ar reduce impactul social al costurilor energetice pentru consumatori. In acelasi timp, asta ar putea imbunatati si competitivitatea companiilor romanesti.
In prezent, preturile la energie in Romania sunt sub media UE, dar cel mai probabil nivelul va creste, in contextul liberalizarii pietei energiei si al investitiilor in sector, potrivit autorilor raportului.

Romania, pe locul 2 in UE la poluarea din cauza centralelor pe carbuni

Category : Uncategorized

Romania ramane printre cele mai poluate tari din Uniunea Europeana, potrivit unui clasament al poluarii dupa centralele pe carbuni, care ne plaseaza pe locul doi.
Asta pentru ca dintre cele mai poluante 20 de centrale pe carbune din UE, cinci sunt instalatiile romanesti de la Turceni, Rovinari, Drobeta Turnu Severin, Isalnita si Mintia.
Un raport recent publicat de Alianta pentru Sanatate si Mediu (HEAL), Romania este depasita doar de Polonia in ceea ce priveste cantitatea de substante poluante eliberate in atmosfera de cosurile centralelor. Pe locul al treilea se afla Germania.
In cazul Poloniei, carbunele acopera peste 90% din energia produsa. In Romania, insa, doar o treime din energia utilizata este produsa in termocentrale.
Carbunele inca este o sursa de energie majora in Europa, reprezentand aproximativ un sfert din productia de electricitate.
Mai mult, aproape 50 de centrale noi pe carbune sunt in prezent in curs de constructie. Dar dependenta continua de carbune are un pret de care factorii de decizie nu par a fi constienti: o factura neplatita pentru serviciile de sanatate, potrivit raportului HEAL.
Emisiile provenite de la centralele pe carbune din Europa contribuie in mod semnificativ la agravarea bolilor provocate de poluarea mediului.
Raportul HEAL arata ca, la nivelul Uniunii Europene, acest factor de poluare este responsabil in fiecare an pentru 18.200 de morti premature, aproximativ 8.500 de cazuri noi de bronsita cronica si peste 4 milioane de zile de lucru pierdute.
In termeni economici, impactul arderii carbunelui in Europa costa aproximativ 42,8 miliarde euro pe an.
Aceste costuri sunt asociate in mare parte cu afectiunile respiratorii si cardiovasculare ce reprezinta doua tipuri principale de boli cronice in Europa. Cu exceptia catorva tari, bolile cardiovasculare reprezinta principala cauza de deces in Europa si sunt responsabile pentru aproximativ 40% din decese (circa 2 milioane de decese pe an).
Impreuna, centralele pe carbune din Polonia, Romania si Germania sunt responsabile pentru mai mult de jumatate din impactul total al acestor instalatii asupra sanatatii umane.
De asemenea, centralele electrice pe carbune sunt si cea mai importanta sursa de emisii de mercur in Europa, care pot afecta dezvoltarea cognitiva a copiilor si organele vitale ale fatului.

100 de milioane de rechini ucisi pentru carne

Category : Uncategorized

Cel putin 100 de milioane de rechini sunt ucisi anual pentru a satisface cererea de carne, arata rezultatele unei cercetari facute in Statele Unite si publicate intr-o revista de specialitate.
Autorii cercetarii estimeaza ca numai in 2010 au fost ucisi intre 63 si 273 de milioane de rechini. De fapt, sustin ei, este dificil de calculat o cifra exacta, mai ales ca multi rechini sunt prinsi, li se taie inotatoarele si sunt aruncati inapoi in apa.
Astfel, cifra de 100 de milioane este o medie anuala, calculata pe baza unor estimari.
Autorii raportului mai spun ca vasele comerciale de pescuit isi schimba mereu zonele de actiune si vizeaza specii diferite de rechini, in functie de cererea de pe piata.
Problema este, insa, ca unele dintre aceste specii risca sa ajunga in pericol de extinctie, din cauza vanarii excesive si, totodata, a faptului ca au un ciclu reproductiv mai lent.
Cea mai cerere de carne de rechin vine din spatiul asiatic, unde supa de inotatoare de rechin este considerata o delicatesa.
Practica prin care sunt taiate inotatoarele si rechinii sunt aruncati inapoi in apa a fost deja interzisa de mai multe state din lume (Canada, SUA, tarile Uniunii Europene etc.), dar aceasta forma de braconaj inca nu a fost curmata.

Incalzirea globala a redus productivitatea in munca

Category : Uncategorized

Asta da titlu de aratat sefilor, nu? Lasand gluma deoparte, un studiu recent facut in Statele Unite arata ca in ultimele sase decenii capacitatea de munca s-a redus cu 10% ca urmare a efectelor schimbarilor climatice ce au atras, printre altele, si incalzirea globala.
Oamenii de stiinta care au cercetat chestiunea au ajuns la concluzia ca in urmatorii 40 de ani, capacitatea de munca si de concentrare se va reduce cu inca 10%.
Un pic de context, inainte de toate! Faptul ca aerul este tot mai cald duce la retinerea umiditatii mai mult, in defavoarea aerului rece. Practic, asta inseamna mai multa umiditate absoluta in aer decat eram obisnuiti sa avem pana acum. Iar efectul imediat este ca verile sunt tot mai calde si mai umede, ceea ce ne ingreuneaza tot mai mult munca.
Expertii de la NOAA (National Oceanic and Atmospheric Administration) au analizat datele inregistrate in domeniul militar si industrial, unde se lucreaza continuu si unde sunt monitorizate valorile stresului generat de caldura.
Astfel, ei au ajuns la concluzia ca rata de pierdere a capacitatii de munca se va dubla pana in anul 2050, fata de prezent, din cauza incalzirii globale.
Mai mult, in viitor, intr-un scenariu in care temperatura globala creste cu 6 grade Celsius, a munci in timpul verii ar putea fi prea dificil, chiar imposibil, in majoritatea partilor lumii.
In acest scenariu, mare parte din SUA ar avea de infruntat un stres generat de caldura dincolo de orice ne-am putea imagina in prezent, iar in Bahrain, spre exemplu, caldura si umiditatea ar cauza hipertermie si alte afectiuni care s-ar rasfrange si asupra celor care nu ar lucra deloc, ci doar ar dormi, avertizeaza oamenii de stiinta.
Singura solutie este, mai spun ei, mentinerea unui nivel controlat de incalzire globala, la mai putin de 3 grade Celsius, care ar modifica scenariul ingrijorator schitat la finalul studiului.

Cate biciclete s-au vandut in Romania in 2011?

Category : Uncategorized

Cele mai recente date prezentate de Comite de Liaison des Fabricants Europeens de Bicyclettes (COLIBI), publicate de Freerider.ro arata ca Romania se situeaza pe locul 8 in topul tarilor europene producatoare de biciclete, dupa Bulgaria.
Vestea asta nu ne ia cu totul prin surprindere, avand in vedere ca in ultimii ani comunitatea biciclistilor a crescut considerabil. In plus, vocea lor este printre cele mai des auzite din sfera activistilor si speram sa nu mai dureze prea mult pana se va pedala si in Romania ca in alte tari.
Revenind la cresterea comunitatii, asta a adus, implicit, si o crestere a vanzarilor de biciclete. Astfel ca, in 2011, aproximativ 375.000 de biciclete au fost vandute in Romania. Potrivit sursei citate, in perioada respectiva au fost produse 422.000 de unitati.
Datele COLIBI plaseaza deci Romania pe locul 8 in topul tarilor europene producatoare de biciclete. Pe locul 1 se plaseaza Italia cu 2.310.000 de biciclete produse, urmata de Germania cu 2.228.000 biciclete produse si Olanda, cu 1.200.000 de biciclete produse.
La capitolul biciclete vandute, Romania se claseaza pe locul 16, ocupand o felie de 2% din totalul pietei europene. Vanzarile, insa, sunt mai mari in Romania decat in tari ca Ungaria, Slovacia, Slovenia sau Bulgaria.
Tara in care s-au vandut cele mai multe biciclete in 2011 este Germania, cu peste 4 milioane de bucati.
Mergand inca un an inapoi in timp, adica in 2010, ajungem la o alta statistica, potrivit careia, elvetienii au cumparat mai multe biciclete decat masini noi.
In cifre, acum trei ani, locuitorii din Elvetia au cumparat 351.000 de biciclete noi si 294.000 de masini noi.

Premium Wordpress Plugin