Omuletii Verzi » Blog Archive » Locuitorii unei provincii indiene se retrag in favoarea tigrilor

Locuitorii unei provincii indiene se retrag in favoarea tigrilor

Categoria : Eco Lifestyle, Green Care, Natura

Tigrii din provincia indiana Rajastan primesc un cadou neobisnuit din partea localnicilor: acestia se retrag din zona pentru a reda felinelor o bucatica din mediul lor natural.

In provincia Rajastan din nordul Indiei insa, mai exact in rezervatia naturala pentru tigri Sariska, lucrurile merg mai departe de ce inseamna protectia mediului in general: mai putine noxe, mai putine emisii de carbon, mai multa reciclare, refolosire, reconditionare. Satul Umri, cu 350 de locuitori din 82 de familii, a fost relocat saptamana trecuta in afara rezervatiei pentru refacerea ei si pentru protectia tigrilor, relateaza BBC.

Umri este cel de-al doilea sat mutat in acest scop, insa alte 11, cu un numar de 2500 de locuitori, ar trebui sa fie la randul lor relocate pentru ca habitatul tigrilor sa fie repopulat. In prezent, in rezervatie nu mai exista nici o felina pentru ca, in ultimii ani, au avut loc numeroase incidente intre populatia locala si animale. Printre altele, satenii au otravit unul din tigri dupa ce acesta le-a atacat un bivol.

Oficialii recunosc ca procesul de mutare a celor 11 sate va fi lung si anevoios. Oamenii trebuie sa accepte sa plece: ei nu pot fi fortati, ci doar convinsi, spune un responsabil. Compensatiile nu sunt de refuzat: pamanturi, bani si actiuni in valoare de pana la 1 milion de rupii (20.000 de dolari). In plus, satele sunt relocate in afara rezervatiei, in imediata apropiere a terenurilor cultivabile.

In interiorul Sariska, rezervatie naturala de 886 km2, traiau – in 2002 – 16 tigri. Astazi nu mai este nici unul, iar rezervatia trebuie din nou populata. Pentru inceput, sunt necesare cel putin 20 de femele, la o populatie totala de tigri de 80-100, indica autoritatile. Un obiectiv destul de dificil de atins daca ne gandim ca, la ultima numaratoare din 2011, traiau pe teritoriul Indiei doar 1706 tigri, in conditiile in care acum un secol numarul lor era estimat la 100.000.

Lucrurile au stat si mai rau: in 2007, existau doar 1411 tigri in India. Eforturile guvernului si ale organizatiilor internationale de protectie a animalelor par sa dea roade. Totusi, conflictele dintre oameni si feline raman o amenintare constanta indeosebi pentru cele din urma.

Scrie un comentariu

Premium Wordpress Plugin