Omuletii Verzi » Blog Archive » Prima zi de şcoală

Prima zi de şcoală

1

Categoria : Uncategorized

Ne aflăm din nou la mijlocul lunii septembrie, iar în timp ce noi stăm la calculatoare, curţile şcolilor din România sunt asaltate de copii şi adolescenţi frumos aliniaţi, frumos îmbrăcaţi şi pieptănaţi, aşteptând sau deja ascultând discursurile ce îi încurajează să exceleze în noul an şcolar.

Din nou două semestre în care vor învăţa despre logaritmi sau ecuaţii, despre proză şi poezii, dar din păcate prea puţin despre ecologie. Se discută tot mai mult în jurul urechilor noastre despre importanţa introducerii unei noi materii în şcoli: educaţia ecologică. Elevii ar putea să înveţe de mici cât de uşor e să menţii natura curată. Noi am introduce materii care să vorbească despre ecosisteme, despre pădurile tropicale, animale pe cale de dispariţie, importanţa reciclării, valorificarea resurselor, puritatea apelor şi câte şi mai câte. Am lăsat ceva important pe dinafară?

Ne gândeam ulterior că poate e greu să fie adaptată o astfel de materie actualelor programe şcolare din România. Dar poate se poate propune câte un astfel de modul la ora de dirigenţie, educaţie civică sau altele asemănătoare.

Până ajungem acolo, le dorim tuturor elevilor un start perfect în noul an şcolar cu gânduri verzi şi încurajări :)

Comentarii (1)

Nu ar fii rau daca s-ar introduce in scoli aceasta noua materie,numai ca eu sunt de parere ca majoaritatea copiilor sunt constienti ca fac rau mediului inconjurator cand aruna gunoaiele pe jos..numai ca nu ia in seama,asta tine mai mult de cei 7 ani de acasa. Dar e bine ca tot mai multa lume isi da seama de acest lucru si incearca sa le deschida ochii si celorlalti. Mult succes in continuare,si foarte tare site-ul !

Scrie un comentariu

Premium Wordpress Plugin