Omuletii Verzi » Blog Archive » Reciclare – ghid conversational

Reciclare – ghid conversational

Categoria : Colectare selectiva, Colt Verde, DEEE, Reciclare

reciclare Ecologia. O tema actuala. Cu siguranta va ramane actuala si in 2011.
Deja se vorbeste despre mediu si inafara conferintelor de specialitate, iar zona CSR castiga teren in randul prioritatilor marilor companii . Daca ciuliti urechile veti auzi cum cuvintele ca reciclare, protectia mediului sau schimbari climatice apar tot mai des pe buzele nespecialistilor.
V-am pregatit mai jos cateva trucuri cu care sa puteti lua parte (si impresiona) la orice discutie despre ecologie. Luati aminte la cateva teme, puncte de vedere si expresii care va lasa sa pareti experti si iubitori ai mediului in orice cerc!

Termenul „ecologie” provine din limba greaca: oikos=casa & logos=stiinta, ceea ce s-ar traduce prin stiinta studierii habitatului. Cu alte cuvinte, este stiinta care studiaza interacțiunea dintre organisme, plante si mediul in care acestea traiesc. Nu uitati ca si noi suntem colocatari.
Cand se vorbeste despre reciclare, insistati pe termeni din familia de cuvinte a “colectarii” sau “sortarii”. Intrati in discutie cu argumentul ca sunt mai importante reducerea sau reutilizarea materialelor si abai apoi sortarea lor in vederea reciclarii.
Retineti culorile reciclarii: albastru = hartie, galben = plastic si metal, verde = sticla. Si argumentati celor care va asigura ca deseurile sunt preluate de o singura masina, ca exista o selectare riguroasa la statia de sortare mai ales pentru ca deseurile au valoare economica.
Daca vine vorba de DEEE, sa stiti ca ele se refera la deseuri electrice, electronice si electrocasnice, inclusiv deseuri provenite din surse de lumina. Cam tot ce functioneaza pe curent electric. Impuneti-va in discutie cu vestea despre existenta Colturilor Verzi, acele puncte de colectare prezente pe teritoriul Romaniei pentru a facilita colectarea de astfel de deseuri de la populatie.

Nu uitati de becul economic. Daca apare acea dezbatere clasica despre avantajele si dezavantajele becului economic fata de cel cu incandescenta, tineti neaparat partea prietenului economic. Puteti contracara argumentele negative, cum este de exemplu prezenta mercurului in componenta becurilor economice, fapt care se reflecta in costul mai ridicat al becurilor economice fata de cele clasice, prin alte calitati ale acestor produse, cum ar fi de exemplu durata de viata mult mai mare a becurilor economice, consumul energetic mult mai scazut si evident nu au un efect negativ asupra mediului, asa cum au becurile clasice. Becurile economice trebuiesc obigatoriu reciclate odata ce nu mai sunt functionale. Le puteti preda in orice Colt Verde!

Daca se discuta la masa despre dezvoltare durabila sau sustenabilitate nu va sustrageti cu pretextul nevoii unei guri de aer proaspat. Practic este vorba doar de utilizarea resurselor planetei si proiecte durabile.  Oare cum am putea sustine viata fara sa afectam insasi planeta?

Un subiect controversat este si tema centrata in jurul centralelor nucleare. Subiectul insa depaseste aria competentelor noastre, asa ca nu va mai putem da sfaturi pentru a va argumenta opiniile.
Nu uitati sa ne anuntati si pe noi ce polemici ati mai castigat si ce cercuri ecologiste ati mai cucerit… sustenabil!

Scrie un comentariu

Premium Wordpress Plugin