Omuletii Verzi » Blog Archive » Reciclarea in Belgia – ep. 3 Unde se duc deseurile

Reciclarea in Belgia – ep. 3 Unde se duc deseurile

Categoria : Colectare selectiva, Eco World Wide, Reciclare

In Belgia, gunoiul pe care in Romania n-ai stii unde sa il arunci, poate fi dus la parcurile de depozitare din jurul oraselor, unde este valorificat.

Un astfel de parc de depozitare si reciclare – denumit in engleza civic amenity parc - detine compania Ivarem in regiunea Mechelen. Ivarem este de fapt o intermunicipalitate (adica reuneste si deserveste mai multe municipalitati), care colecteaza pentru reutilizare si reciclare deseurile din 33.000 de gospodarii din zona Flandrei. Este prima companie din regiune care a construit o instalatie de recuperare, reciclare  si productie de biogaz, cu care incalzeste o sera de un hectar.

Mai mult, compania detine si cel mai mare parc de panouri solare din Flandra, avand 14.500 de astfel de panouri, prin care produce aproape 3 milioane de Kw pe an.

Cum functioneaza un Civic Amenity Parc

Situate in afara oraselor, aceste parcuri sunt de fapt niste depozite unde oamenii pot aduce tot felul de deseuri din casa, de la cele clasice, pana la aparatura veche, moloz, resturi de la taiatul copacilor din gradina, covoare vechi, casete video, PVC, lemn, chiar si substante toxice. Aici toate aceste deseuri vor fi reciclate si reutilizate sau vor fi trimise catre reciclatorii specializati.

Potrivit studiilor pe care le-a facut compania Ivarem, fiecare familie viziteaza un centru de depozitare, in medie, de cinci ori pe an.

Depozitarea majoritatii gunoaielor este gratuita, dar, in cativa ani Ivarem ar vrea sa introduca o taxa de acces. Acum accesul se face pe baza buletinului si sunt primiti doar cei din zona de rezidenta. Regula este ca fiecare belgian poate aduce cel mult 500 de kilograme de deseuri pe zi. Poate intra intr-un astfel de centru de depozitare o data pe saptamana, vara si o data la doua saptamani, iarna.
Lunar, la un astfel de parc vin aproape 7.000 de masini. Un astfel de centru deserveste 30.000 de locuitori si municipalitatile sunt obligate prin lege sa creeze civic amenity parcs. De aici, deseurile sunt vandute pentru reciclare celor abilitati sa le recicleze. Spre exemplu, resturile de iarba tunsa, crengile, frunzele prin reciclare, devin compost, din care Ivarem produce un pamant de flori de calitate superioara, foarte apreciat pe piata.

Cel mai bun mod de a rezolva problema gunoiului este prevenirea aparitiei lui, explica reprezentantii Ivarem. Diferenta este in buzunarul omului de rand. Pentru colectarea selectiva a deseurilor el plateste doar 25 de eurocenti pentru sacul in care depune ambalajele de plastic si carton. In rest, colectarea hartiei si sticlei sunt gratuite. Pe de alta parte, un sac pentru gunoi menajer costa 1.5 euro.

In general, cam 10% din bugetul fiecarui oras este investit in managementul deseurilor, potrivit Ivarem, care precizeaza ca doar 5-10% din populatia belgiana nu participa la sistemul de colectare selectiva.
Reciclarea este o componenta reala a vietii belgienilor si poate fi si o componenta majora a vietii noastre.

Scrie un comentariu

Premium Wordpress Plugin