Omuletii Verzi » Blog Archive » Atentie se colecteaza !!!

Atentie se colecteaza !!!

Categoria : Colectare selectiva, Eco Eveniment, Reciclare

Dacă ar fi să fie cineva curios şi să ia blogul nostru la puricat, ar observa un leitmotiv al scrierilor noastre ocazionale. Dacă v-am pune să-l ghiciţi, v-am da indicii ca „lumină”, „Thomas Edison”, „dulie”

Da, da, este vorba despre bec şi despre cât de important e să fie economic şi cât de important este să fie reciclat, o dată ce se arde.

De această importanţă a reciclării s-au convins şi autorităţile, care la nivel de primării şi instituţii subordonate acestora vor colecta surse de lumină arse spre reciclare. Toată treaba se întâmplă în cadrul unei campanii de colectare a deseurilor, campanie demarată de Asociaţiile Centrul de Excelenţă pentru Dezvoltare Durabilă (CEDD) – portalul www.MentineRomaniaCurata.ro şi Recolamp, sub Înaltul Patronaj al Gărzii Naţionale de Mediu. Motivul principal al campaniei este faptul că orice deşeu provenit din tuburi fluorescente, becuri economice, becuri pentru iluminat stradal şi arhitectural reprezintă un pericol pentru mediu dacă nu este colectat, depozitat şi reciclat corespunzător. Dacă la aceste detalii mai adăugăm o lege care să susţină colectarea, dospeşte totul într-o campanie din care rezultă multe deşeuri tratate responsabil.

Asociaţia Recolamp va pune la dipoziţie gratuit tot ceea ce înseamnă infrastructură de colectare şi logistică. Aşadar, Recolamp ajută angajaţii din instituţii ca primării, instituţii de învăţământ, spitale, firme de iluminat stradal şi multe altele, să dispună de o colectare selectivă a becurilor şi neoanelor arse.

Ei doresc să reducă până la eliminare poluarea pe care o generează sursele de lumină aruncate la groapa de gunoi. Şi pentru asta le mulţumim!

„Având în vedere situaţia actuală a infrastructurii şi serviciilor, cât şi amploarea constrângerilor şi responsabilităţilor  asumate de autorităţile centrale si locale, conform statutului de stat membru al Uniunii Europene, demersul este firesc şi apare ca o necesitate” a adăugat Ilie Brie, Vicepreşedinte CEDD.

Ce bine!

Scrie un comentariu

Premium Wordpress Plugin