Omuletii Verzi » Reciclare

Lord of Recycling

Category : Uncategorized

Nu stim ce ati facut voi in weekend, dar noi ne-am amuzat copios cu niste articole si niste video-uri, preferatul nostru fiind cel de jos!

Este vorba de fapt de o parodie a celebrlui  Lord of the Rings, transpusa cu titlul Lord of Recycling. Apare ca un trailer de film al trilogiei, dar inelul – elementul principal – este inlocuit de un pet. Video-ul asta genial are la baza o concluzie foarte adevarata si desteapta: it cannot be destroyed, it’s plastic! Sa nu uitam ca un pet are
nevoie de vreo 800 de ani buni sa se descompuna.

Foarte bine realizat! Suntem siguri ca o sa incepeti saptamana razand in hohote si retinand esentialul.

Reciclare si vizionare placuta!

Reciclarea artistica a dopurilor de plastic

Category : Uncategorized

Cu siguranta v-ati intrebat de mai multe ori in cazul peturilor, dar mai ales in cazul cutiilor de carton
duse la reciclat, ce sa faceti cu dopul ambalajulu, nu?
In cazul petului pare aproape logic sa-l lasati pe sticla pentru ca doar e tot plastic si totul ajunge la granulare. Dar in cazul cutiilor de carton aruncati practic plastic la hartie si nu pare prea corect.
Totusi, este. Si in cazul petului si in cazul altor deseuri, dopul cu care cumparati ambalajul poate fi lasat pe recipient in tomberonul de colectare. Explicatia primara e destul de simpla si anume, si producatorul si reciclatorul sunt constienti ca deseul nu este compus 100% dintr-un singur tip de material. Chiar si in cazul peturilor, care sunt plastic, dopul este de alta consistenta si va fi tratat intr-un proces separat.

Acuma ca v-ati linstit in ceea ce priveste problemele astea “separatiste”, sa va prezentam o doamna care sigur a separat dopurile de orice fel si le-a strans cu atentie.

Artista Mary Ellen Croteau si-a creat propriul portret,de o dimensiune impresionanta, exclusiv din dopuri de plastic.

Bottle Cap Project.

Prima sursa de inspiratie a artistei a fost Coloana Infinutului a lui Brancusi, creata de data asta din dopuri de plastic. Dupa ce a observat ca poate introduce dopuri de dimensiuni diferite unul intr-altul si crea astfel directii cromatice noi, ea a folosit tehnica pentru autoportretul extrem de reusit si de expresiv.

Va lasam cu poze si cu sursa care ne-a inspirat. Gasiti totul aici

Taste the Waste

Category : Colectare selectiva, EcoTendinte, Green Care

Pentru ca cele mai multe proiecte personale sunt propuse pentru o zi de luni, in caz ca azi nu incepeti nimic revolutionar, va dam noi o tema!

Ne-a pus pe ganduri weekendul asta un documentar, numit “Taste the Waste” – vedeti trailerul atasat – in care ni se povesteste cata mancare este irosita in emisfera nordica (in special Europa si SUA).

Stiati ca, daca surplusul din America si Europa ar fi impartit intre celelalte continente, locuitorii acestora ar avea triplu necesarului pentru a trai? Si totusi, in tarile sarace se moare de foame…

De vina e tot consumatorul. Cat timp mania hipermarketurilor ii face pe consumatori sa cumpere cat mai mult (la bax, la oferta, la 2in1 etc), producatorul va continua si el sa livreze cat mai multa marfa, cu toate ca uneori si o treime din aceasta este aruncata la gunoi.

Publicul din vest e unul pretentios, asa ca “apa sambetei” duce cu ea legume mai putin aratoase (dar perfect comestibile), produse ambalate gresit sau alimente care merg spre data de expirare, dar care sunt valabile inca zile bune de la scoaterea lor din comert.

In fiecare an, europenii irosesc 9 milioane de tone de alimente, 3 milioane de tone de paine – cantitati echivalente a 100 miliarde de euro.

Nici nu mentionam cat de mult se polueaza in productia si transportul acestor alimente ce nu isi indeplinesc niciodata rolul hranitor si nu trimitem nici la costurile ridicate de depozitare si ambalare a lor. Va dati seama?

Aplicand regula celor 3R asupra alimentelor s-ar pueta face minuni.

Reduceti – cel mai important pas – cantitatile de alimente cumparate. Nu cumparati ceva doar pentru ca pare ca faceti o afacere, daca nu stiti sigur ca aveti nevoie de “3 kg de telemea saptamana aceasta”

Reutilizati – nu aruncati mancarea doar pentru ca a trecut ora cinei si nu a fost consumata. Daca ati mancat orez si v-a ramas, transformati-l a doua zi in orez cu lapte. Daca ati fiert prea multe paste pentru sosul carbonara, puneti-le intr-o supa de pui, de exemplu. Si nu uitati de forma magica a congelarii mancarii gatite pentru mai tarziu.

Reciclati – nu aruncati resturi de mancare, mai ales daca aveti gradina si puteti sa o folositi pe post de ingrasamant natural.

Taste the Waste – trailerul promis:

RoJam 2011

Category : Eco Eveniment, Ecologie, Reciclare

Salutare tuturor!

Pentru cei care nu au aflat, intre 11 si 21 august a avut loc cel mai mare eveniment de educatie non-formala – RoJam 2011, a cincea Jamboree Nationala.

Timp de 10 zile, la Saliste, langa Sibiu, 1300 de oameni, din toate colturile lumii, au participat la cel mai mare eveniment din perioada post-belica a Organizatiei Nationale “Cercetasii Romaniei”.

Prietenii nostri de la Asociatia Recolamp au fost si ei acolo, si au sustinut un atelier despre colectare selectiva , in special a surselor de lumina uzate, in cadrul Glocals – “sat al dezvoltarii durabile” in care cercetasii au invatat lucruri noi despre economie, societate si ecologie . Totodata, cercetasii au interactionat prin joculete si activitati eco atractive, cum ar fi pictura pe becuri.

Stim ca au fost niste zile minunate, cu activitati antrenante si creative care nu vor fi uitate prea curand. In aceeasi masura speram sa nu uite sa colecteze selectiva si sa recicleze!
Iar noi, sa ne aducem aminte ca trebuie sa fim ‘gata oricand’ sa ajutam comunitatile in care traim, natura si oamenii ce ne inconjoara!

Caravana Recolamp la Lugoj

Category : Colectare selectiva, DEEE, Eco Eveniment, Galerie foto, Reciclare

Caravana Recolamp poposit in perioada 5 – 10 august la Lugoj, in judetul Timis.

Proiectul a fost anuntat in cadrul unei conferinte de presa locale, la care au participat reprezentanţi ai Primariei Municipiului Lugoj, Agentiei Regionale de Protectia Mediului – Regiunea Vest, Garzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Regional Vest, Asociatiilor Recolamp si ECOTIC.

Conferinta a fost urmata de o masa rotunda in cadrul careia reprezentanti ai celor mai importante companii ale regiunii, alaturi de asociatiile Recolamp si Ecotic, au dezbatut problema colectarii si reciclarii deseurilor.

Spatiul expozitional din showroom-ul mobil al proiectului a fost deschis si pus la dispozitia publicului in fata Casei de Cultura din Lugoj in perioada 5 – 10 august 2011, intre orele 10.00 – 20.00.

Pe parcursul celor sase zile petrecute in Lugoj, asociaţia ECOTIC a colectat de la populatie deseuri de echipamente electrice la cortul amenajat langa showroom-ul Recolamp.
Omuletii Verzi au sustinut lansarea oficiala a evenimentului din Lugoj si au bucurat lugojenii, in special pe cei mici, cu prezenta lor unica la concertul trupei Cover Band.

De asemenea, au participat la actiunea de constientizare cu privire la nevoia colectarii si recilcarii surselor de lumina din Lugoj.


Captain Planet pe marile ecrane

Category : Uncategorized

Puteti ghici care este supereroul nostru preferat? Evident, nu? E Captain Planet, care a incantat privirile atator copii si tineri in anii ’90.

Cei 5 tineri si-au unit ultima oara puterile pe micile ecrane in anul 1996. Asta inseamna ca de 15 ani nu l-am mai vazut pe Captain Planet formandu-se din puterile Pamantului, sau pe Gaia privind ingrijorata cum actiunile omului distrug planeta.

Si de ce mentionam din nou de Captain Planet azi? Pentru ca unele zvonuri spun ca serialul nostru preferat ar putea fi ecranizat la Hollywood !

Se pare ca cei de la Cartoon Network duc tratative cu Don Murphy, producatorul filmului Transformers, care se afla acum cu succes in cinematografe. Impreuna ei planuiesc o ecranizare grandioasa a povestii celor 5 tineri cu inele magice.


Pe langa faptul ca ne asteptam la un film deosebit de spectaculos, noi credem ca va fi si unul educativ, cu tot felul de mesaje ecologiste actuale exprimate prin prisma unui supererou vestit!

Il asteptam cu nerabdare!

http://www.youtube.com/watch?v=VcJI87u3DoQ&feature=player_embedded

Colectarea selectiva – parte importanta in stilul de viata

Category : Colectare selectiva, Eco World Wide, Reciclare

De curand am dat peste un articol care descrie vizita unui grup de turisti chinezi in Europa. Se pare ca vizitatorii asiatici erau foarte impresionati de-a lungul excursiei de organizarea urbana, de civilizatia si curatenia din orase, de corectitudinea orarelor de transport etc. Noua ne-a placut explicatia ghidului de fapt, care ar fi zis in autocar ca europenii par intr-adevar extrem de politicosi si civilizati, dar ca in spatele gesturilor lor sunt si niste legi, amenzi si contraventii care ii incurajeaza sa fie asa.

Prea putini oameni (indiferent de tara de provenienta) isi incalca propriul confort de buna voie. De aceea e nevoie de legi si amenzi pentru a face unele lucruri sa functioneze. O amenda care ne place noua este in valoare de 2000 de ron si ar putea fi data acelor cetateni care nu colecteaza selectiv deseurile menajere. Adica nu separa pe categoriile hartie, plastic, sticla si metal, acasa. Acest nou regulament va fi implementat cel mai probabil in 2012 si va fi insotit de “uneltele” necesare unei astfel de colectari: saci corespunzatori, pubele si informatii. Asociatiile de locatari vor stabili data si ora ridicarii deseurilor pe categorii.

Marele dusman al colectarii selective este comoditatea. La bloc, aceasta comoditate este favorizata in special de ghenele de gunoi de pe etaj, numite si tobogane. Desigur ca oamenii un vor colecta selectiv si nu vor parcurge aditional si drumul lung catre pubelele colorate din cartier, cat timp au optiunea sa iasa doar cativa metri din apartament. De aceea se vehiculeaza tot mai mult ca aceste tobogane vor fi desfiintate si ca fiecare bloc de locatari va fi dotat cu pubele sau ghene de colectare selectiva in schimb. Motivul nu este doar eficientizarea gestiunii deseurilor menajere, ci si imbunatatirea factorului de igiena in cartierele de blocuri.

Asteptam sa vedem schimbarile astea produse, implementate si functionale! Si atunci vom impresiona si noi la fel de tare cu modul civilizat in care colectam deseurile selectiv. Sau, vom plati actul de nepolitete cu amenzi substantiale.

Colectare placuta, va dorim, de pe acum!

Recolamp lanseaza campania de constientizare privind colectarea deseurilor de surse de lumina

Category : Colectare selectiva, DEEE, Eco World Wide, Evenimente, Reciclare

Sub sloganul „Doua tari, un scop, succes comun!”, prietenii nostri de la Asociatiile Recolamp Romania şi Electro-Coord Ungaria, specializate în managementul deseurilor de surse de lumina, au lansat in Timisoara, proiectul de cooperare transfrontaliera Ungaria-Romania – Program 2007-2013: „Reducerea poluarii cu substante toxice prin imbunatatirea managementului deşeurilor de surse de lumina in judetele de la granita dintre Ungaria si Romania”.

Sustinem si noi acest proiect si impreuna cu Recolamp si Electro-Coord vom
conştientizara şi educa cetăţenii în spiritul unui comportament responsabil fata de mediu.

Evenimentul de lansare a proiectului a avut loc marti, 19 iulie, in Piaţa Unirii din Timisoara, la showroom-ul mobil produs in cadrul proiectului. La deschiderea oficiala au participat alaturi de Asociatia Recolamp si Electro-Coord Ungaria reprezentanti ai Primariei Municipiului Timisoara, Agentiei Regionale de Protectia Mediului – Regiunea
Vest, Garzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Regional Vest si Asociatia ECOTIC.

Showroom-ul face parte dintr-o caravana ce va poposi in 20 de oraşe din judeţele-tinta ale proiectului – 10 orase din Romania (Timisoara, Lugoj, Sannicolau Mare, Arad, Ineu, Salonta, Oradea, Marghita, Carei, Satu Mare) si 10 din Ungaria (Békéscsaba,Hajdúböszörmény, Gyula, Debrecen, Hajdúszoboszló, Szeged, Szentes, Nyíregyháza, Orosháza, Hódmezővásáhely ) si are ca scop oferirea de informatii despre sursele de lumina, aspecte specifice cu privire la deseurile electrice si electronice (inclusiv echipamente de iluminat), despre sistemul de colectare a deseurilor si despre procesul de reciclare.

Spatiul expozitional va fi deschis si pus la dispozitia publicului in Piata Unirii din Timisoara in saptamana 18-24 iulie 2011, între orele 10.00 – 20.00, iar noi vom fi acolo.
Vizitatorii pot interactiona direct cu reprezentantii autoritatilor locale si a celorlalte organizatii participante, iar noi ii vom surprinde prin gesturi, miscari si emotie sa colectam selectiv deseurile, sa le ducem la containerele speciale, sa protejam natura, mediul,viata. Resursele si informatiile sunt oferite prin prezentări si jocuri interactive, filme de specialitate, materiale tiparite si discutii directe.

Pe parcursul intregii saptamani petrecute in Timişoara, Asociatia ECOTIC se alatura proiectului si va colecta de la populatie deseuri de echipamente electrice la cortul amenajat langă showroom-ul Recolamp. Prin intermediul unei trageri la sorti organizate sambata, 23 iulie, incepând cu ora 20:00, in cadrul concertului sustinut de trupa Sistem, in Piata Unirii se vor acorda premii importante celor care au adus deseuri pentru a fi reciclate.

Te asteptam la Timisoara si nu uita: Recicleaza! Acum ai cum!

The Story of Electronics

Category : DEEE, Reciclare

Nu ne saturam sa va povestim de electronice si ciclul de viata al acestora. Cel mai frumos ni se pare cand si altii insista pe subiect. Din ciclul de povesti “The Story of Stuff” va prezentam in acest video 8 minute dedicate produselor electronice si drumului acestora de la fabricare pana la debarasare: “The Story of Electronics”

Un element destul de nou in acest clip este teoria uzurii aparatelor, conform careia marii producatori de echipamente electronice le programeaza pe acestea intentionat cu greseli incorporate, pentru a asigura necesitatea inlocuirii lor intr-un anumit numar de ani (un interval relativ scurt, desigur). Practic ca si cum o imprimanta se strica programat dupa un anumit numar de pagini efectuate, pentru a asigura o sporire a ritmului de comercializare a acestora. Asta ar insemna, deci si mai multe electronice de reciclat,nu?

Indiferent ca credem sau nu in aceasta teorie, suntem convinsi de importanta reciclarii DEEE-urilor. Stiti voi, cel mai simplu, cautand un Colt Verde ;)

Reciclare si vizionare placuta!!

Ultima zi de B’estfest

Category : Colectare selectiva, Eco Eveniment

Chiar daca vremea nu a tinut cu noi, ne-am luat cizmele de cauciuc si am adunat vechii si noii prieteni la Green Village. Aici le-am aratat cum se colecteaza si se recicleaza selectiv, dupa care am inscris la cosul de basket si am facut poze.
Ne pare rau ca au trecut cele 3 zile, dar cu siguranta ne vom revedea si la anul.
Pana atunci, nu uitati ce v-am invatat: Reduceti, Reciclati, Reutilizati!

Premium Wordpress Plugin