Omuletii Verzi » Blog Archive » Valurile Dunarii

Valurile Dunarii

Categoria : Colectare selectiva, Colt Verde, Reciclare

Nu e un secret ca o data cu venirea primaverii apar florile. Ca sub straturile de zapada mijesc ghioceii. Si ca o data ce se retrag apele provenite din ploi si zapezi topite se arata vesnicele pet-uri! Aproape vesnice, pentru ca se spune ca degradarea lor dureaza 900 de ani…dar cine va trai ca sa spuna daca acest lucru e adevarat sau nu?

Si ne mai ingrijoreaza ceva! Dupa ce, intr-o lume ideala, pet-urile vor fi curatate, cine se va ingriji de deseurile care nu plutesc la suprafata? Cine stie cate becuri, baterii sau cabluri “vad” stratul de pet-uri de pe fundul apei? Nu se va ingriji nimeni de deseurile bentonice, de aceea e foarte pacat sa ajunga acolo.

Sa imprastiem vorba, ca exista puncte de colectare de deseuri electrice in toata tara! Noi scriem pe internet, dar multi dintre cei ce au astfel de deseuri nu ajung la internet. Asa ca facem un apel: cand mergeti la bunici la tara, sau in excursii agroturistice, sau in zone orasanesti unde nu s-a auzit de reciclare, povestiti-le de Colturile Verzi, de Marea Debarasare, de substantele toxice care ajung in ape si in natura. Cei care stiu unde se colecteaza deseurile electricele, sunt invitati sa le ia de la cei ce nu stiu si sa le predea in containerul potrivit! Spread the word!

Se spune ca cel mai bun bors de peste se face in Delta, cu apa din Dunare. Serviti?

Scrie un comentariu

Premium Wordpress Plugin